joi, 16 noiembrie 2017

Vasile Ivașca. Rezumate. Ce este Yoga? Cum o putem defini? Care sunt procedeele prin care se realizează Yoga? Rolul fundamental al Zeilor în Yoga. Yoga nu se poate compara cu Religia Creștină.

 


Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Marele Zeu Ganesha.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva și Zeii Medii.

 
În mule lecții am vorbit Ce este Yoga? Și acum ar fi trebuit să știți ce este Yoga. Să știți ce este Religia Creștină. Să știți ce este Yoga Indiană. Să știți mai toate procedeele yoghine pe care Eu le-am dat. Dar dacă nu știți toate aceste lucruri Eu am făcut un mic Rezumat despre Yoga.

Pentru a fi mai explicit voi vorbi în linii marii, despre creație, despre Tati Shiva, Mami Kundalini, Marii Zeii, Zeii Medii, Zeii Inferiori, despre trezirea Marii Zeițe Kundalini, despre stările de Samadhi din Yoga Regală, despre Religia Creștină, despre Yoga, despre yoga Indiană. Tote aceste subiecte vor fi dezbătute în această lecție sub formă condensată.
Pentru a ne lămuri ce este Creația? Cine sunt Tati Shiva și Mami Kundalini, Marii Zeii, Zeii Medii și Zeii Inferiori trebuie să studiați prima lecțieTati Shiva, Mami Kundalini, Marii Zeii, Zeii Medii și Zeii Inferiori. Cei care execută Yoga Noastră și Zeificarea Yoghinilor Superiori. Prima lecție. Ca esență a acestei lecții vă voi repeta pe scurt cum apare Creația. Totuși ca să fim mai lămuriți, Eu voi postula niște legii, universal valabile. 1. Dacă Tati Shiva și Mami Kundalini se află uniți în Sahasrara chakra nu avem creație. 2. Creația începe numai când coboară din Sahasrara Marea Zeiță Kundalini mai jos în Ajna Chakra. 3. În acest caz, în acest tip de yoga vom spune că Tati Shiva și Mami Kundalini au aceeași esență pe care noi o vom numi CHIT(la evrei Spirit). 4. Tati Shiva constituie aspectul „STATIC” al creației; În acest caz El nu poate fi mișcat nici de Marii Zeii; El nu poate fi perceput cu mentalul Uman. 5. Marea Zeiță Kundalini este aspectul dinamic al creației; În acest caz Ea poate fi mișcată de yoghini pe canalul central Sushumna nadi.
Ca să ne lămurim cine sunt Marii Zeii, Zeii Medii și Zeii Inferiori studiați cea de a doua lecție. „Tati Shiva, Mami Kundalini, Marii Zeii, Zeii Medii și Zeii Inferiori. Cei care execută Yoga Noastră și Zeificarea Yoghinilor Superiori.A doua lecție. Și acum câteva cuvinte despre Zeii. Despre Marii Zeii, Zeii Medii și Zeii Inferiori ce o să vă spun Eu? Da în cărțile Indiene sunt mari descrieri ale lor, dar pe mine nu mă interesează ce spun Indieni. Zeii vor fi abordați și explicați într-un mod modern, precis și explicit. Va trebui să cunoașteți: mantra fiecărei Zeități; modul cum să o porniți; să cunoașteți calitățile Zeități respective; să iubiții Zeitățile; să aveți totdeauna cuvinte de laudă și respect față de ele, indiferent dacă va făcut un blocaj puternic în corpul subtil. Zeii au un corp subtil foarte purificat și canalele subtile din corpul lor sunt pline de prana, deci vibrează în continuu. Ei nu au calități umane, nu au dorinți sexuale și nu fac sex sau alte comicării umane, Zeii nu mănâncă alimente ci se hărănesc direct cu energie. Totuși corpul lor e acoperit cu o materie subtilă pentru a nu se vedea structura canalelor subtile. Deci Zei au alte calități superioare și toate funcțiile care le fac sunt prin comanda Pranei Shakti. Marii Zeii sunt cei care transformă vibrația Pranavei OM(vibrația Primordială) în materie subtilă. Deci Marii Zeii sunt singuri dotați cu aceste programe subtile. Deci dumneavoastră nu puteți transforma o vibrație electro- magnetică în materie. Studiind cea de a doua lecție vă veți familiariza cu Marii Zeii, Zeii Medii și Zeii Inferior, ce fac în corpul dumneavoastră dacă sunt treziți.
Concluzie. În acestă lecție Eu am arătat cine sunt Marii Zei, Zeii Medii, Zeii Inferiori și Zeițele cunoașteri. Vreau să fiu bine înțeles că așa cum în matematică nu poți face matematică fără să știi tabla înmulțiri pe de rost. Tot așa și în Yoga Noastră și Zeificarea Yoghinilor Superiori nu vei putea obține rezultate fărăcunoști Zeii și să-i iubești. În acest caz v-am dat unde se găsesc Zeii, ce funcții fac în corpul subtil și cum pot fi treziți prin mantră.

  

Trezirea Marii Zeițe Kundalini.

Trezirea Mari Zeițe Kundalini. Marea Zeiță se află în Muladhara chakra încolăcită de trei ori și jumătate în jurul lui Shiva Lingam(Svayambhu Lingam). Blocând cu al său cap poarta lui Brahma(Brahmadvara), cea care permite Zeiței Kundalini intre pe canalul central Sushumna. Marea Zeiță Kundalini, luminează și strălucește în interiorul Muladharei, precum un lanț de sori magnifici, Kundalini se află aici în stare nemișcată, totuși de aici Ea coordonează întreaga creație. Trezirea Marii Zeițe Kundalini este obligatorie în cazul Zeificări Yoghinilor Superiori.
Elemente practice despre modul cum am procedat Eu Mare Zeu Vasile, Vasile la trezirea Mari Zeițe Kundalini. Când acestă poartă Brahmadvara este tăiată(arsă) Marea Zeiță iese afară în canalul Sushumna nadi. La tăierea acestei porți Eu am folosit Pranava OM. Prima etapă. Am început cu mantra OM, acest lucru se întâmpla în anul 1991 și timp de un an am repetat mental mantra OM ca un începător. Referitor la mantra OM Eu nu am făcut Likhita Japa cu EA ci numai am repetat-o mental(manasika Japa) foarte mult de aproximativ 4 milioane de ori. Încetu cu încetu Eu am trezit-o pe Marea Zeiță Kundalini mai puternic și după aceia am accelerat-o și mai puternic. Timp 4 ani Eu am făcut numai manasika Japa cu mantra OM toată ziua. Ce tehnică am folosit asemănătoare schiorului care urcă în pantă și unde la urcare e încurajat de antrenor. Deci am căutat să fiu în aceiași fază de vibrație cu Mami Kundalini și în momentul când s-a produs sincronizarea între mine și Ea, am căutataccelerez pronunția(numai manasika) mantrei OM până la o anumită limită. La accelerare durerea se simțea foarte puternic, dar Eu am accelerat cât am putut. Durerea se simte ca un spine de circa 5 la 8 milimetri înfipt în talpa piciorului.
Și acum ce se produce în corpul subtil la ascensionarea Mamei Kundalini pe canalul Sushumna nadi? La urcare din Muladhara chakra, Marea Zeiță Kundalini integrează și purifică tot conținutul subtil a următoarelor chakre: Muladhara, Svadhisthana, Manipura, Anahata, Vishuddha și Ajna. În acest caz toate funcțiile corpului încetează, printre care amintim; simțurile și ego-ul; voința și intelectul ; mintea și Chitta se dizolvă în Sinele Suprem ; funcțiile corpului se opresc ; bătăile inimi se opresc, iar plămâni se golesc de aer. În starea de somn profund se păstrează tote funcțiile corporale, dar Jivatman intră în corpul cauzal și pierde legătura cu funcțiile mentale. Dacă vrem să trezim un om din somn profund îl lovim puternic și el devine conștient, iar din starea de Samadhi va trebui să așteptăm până ce Marea Zeiță Kundalini revine în Muladhara chakra. Dacă o persoană stă 21 de zile în starea de Samadhi el își va părăsi corpul fizic, este o deosebire, față de ființele umane care stau 42 de zile în corpul subtil. Starea de Nirvikalpa Samadhi, se produce când Marea Zeiță Kundalini ascensionează pe canalul Sushumna nadi, Sarasvati nadi sau Lakshmi și Medha. În acest caz cele 360 de mii de canale subtile nu mai sunt umplute cu curenții Mari Zeițe Kundalini. Yoghini care practică Kundalini Yoga au numi canalul Sushumna deschis. V-am dat un exemplu de yoghin Indian care a experimentat mult timp starea de Nirvikalpa Samadhi. Și a murit de tânăr la 49 de ani de cancer. Eu am abandonat acest sistem de ridicare a Mari Zeițe Kundalini, numai pe canalul Sushumna nadi. Și am pornit deschiderea tuturor celor 360 de mii de canale subtile cu curenții Mari Zeițe Kundalini. În acest caz yoghinul pornește Zeifică. Despre aceste fapte voi mai vorbi în alte lecții.
Concluzie la trezirea Marii Zeițe Kundalini. Sunt multe procedee yoghine de trezire, dar Eu v-am arătat procedeul folosit de mine. Sunt multe treziri de către Guru, a Marii Zeițe Kundalini și nici un discipol nu spune că îl doare în osul sacru. Totuși v-am spustimp de 4 ani Eu am avut durere în osul sacru. Erau perioade când durerea era foarte acută, atunci mă ungeam cu unt sau alte alifii. După patru ani durerea a trecut. Eu v-am dat mudr-ele folosite la trezirea Mamei Kundalini. Al doilea aspect Eu am venit din India cu acestă putere, ca mantravibreze acolo unde e locul.
 
 

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva, Bagavan Vishnu, Marele Zeu Ganesha. Și Marile Zeițe Mahalakshmi și Sarasvati.


  

Stările de Samadhi din Yoga Regală.

Samadhi. Este o stare superioară și este încununare tuturor eforturilor făcute de yoghin. În această stare gânditorul și gândul, adoratorul și adoratul, subiectul și obiectul au fuzionat, au devenit identici, nimic nu îi mai separă, nu mai este nici o deosebire între ei. În acest caz și Jivatman(sufletul individual) a fuzionat cu Super Sufletul. În acest caz yoghinul simte identitatea și unitatea peste tot, el simte: << Nu mai am nimic de învățat. Nu mai am nimic de făcut. Nu mai am nimic de obținut.>> Cel mai mare yoghin Indian Yajnavalkya spunea: <<Prin Pranayama, impuritățile corpului sunt distruse; Prin Dharana sunt distruse impuritățile minții; Prin Pratyahara sunt distruse impuritățile atașamentului; Prin Samadhi sunt distruse tot ce ascunde Jivatman (sufletul individual).>> Noi știm că ființele umane se află în trei stări de conștiință și o stare superioară, care sunt; 1. Starea de veghe(jagrat); 2. Starea de somn(svapana); 3. Starea de somn adânc(sushupi); 4. starea de supra-conștiință(Turya). În acest caz despre yoghinul care a realizat stare de Samadhi se spune că se află în starea a cincea(Turiyateea). Studiați această lecție să vedeți cum se obție starea de eliberare prin Samadhi în Yoga Regală. Deși starea de samadhi este sfârșitul Yogi Regale. În acest caz stare de Samadhi nu este decât un nou început în Yoga puterilor divine, care se vor obține prin practicarea lui samyama asupra diferitelor corpuri, puncte din corpul subtil, etc.
Totuși dacă dumneavoastră nu o iubiți pe Marea Zeiță mai mult ca pe mama dumneavoastră fizică, sau nu iubiți Marii Zeii, atunci Marea Zeiță vă va bloca drumul în Yoga. S-ar putea să vă ardă coloana vertebrală sau alte organe ale creierului. Despre Marii Zeii ca profesori examinatori pot afirma că sunt nemiloși și cer Marii Zeițe să vă chinuie cu cele mai groaznice, accidente, presiuni, dureri și întâmplări ale vieți. Ei nu știu ce însemnă mila și durerea și de aceia cer Mamei Kundalini să vă aducă de zeci și chiar sute de ori în pragul falimentului Yoghin. Aici prin faliment yoghin Eu înțeleg că veți practica o viață întreagă yoga și nu veți putea progresa nimic în corpul subtil. Veți căuta să aveți succes în viață și realizați 90% din acest succes, iar Marea Zeiță va interveni și va întoarce rezultatul în defavoarea dumneavoastră. Veți practica diferite procedee yoghine în mod corect și armonios și așteptați rezultatul și Marea Zeiță va interveni și va anula munca dumneavoastră. Deci Marea Zeiță caută cu orice preț să vă aducă în pragul disperări ca să vă luați viața. Referitor la Marii Zeii Eu v-am spusIUBIȚI MARII ZEI CĂ ȘI EI VĂ VOR IUBI.
 

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Bagavan Vishnu.

Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Lotus și cu limba execută Simhasana.

   
 


Ce este Religia Creștină.

O mică lămurire despre religii. În religia Iudeo-Creștină nu sunt Zeii pentru că Evreii și Creștinii nu cunosc corpul subtil. Iar în corpul subtil al ființelor umane Zeii nu sunt treziți, nu se mișcă. Deci ființele umane funcționează la un nivel inferior, pentru acest fapt Zeii le spun ființelor umane Animale Zeiești. Adică ființelor umane le put puternic corpul. Eu stau la distanță față de ființele umane. În acest caz tot ce văd ființele umane este de fapt creația lui Tati Shiva și niciodată nu îl vor putea vedea pe Tati Shiva și Zeii care îl înconjoară. Deci Tati Shiva este dincolo de percepția mentalului uman. Totdeuna ființele umane nu vor vedea planul imediat superior lor, dar sunt obligați să creadă că există acest plan. Deci dualitate apare numai la ființele religioase, deci în mentalul uman. În cazul Yoghinilor Superiori nu e voie să mai apară dualitate Ei trebuie să-l vadă pe Tati Shiva în orice creatură, indiferent că e furnică, om, Zeu sau Mare Zeu. Dacă nu îl vedeți pretutindeni pe Tati Shiva, nu sunteți un Yoghin Superior.
Cum văd Creștini Ortodocșice este yoga și materia subtilă? Da Isus nu a vorbit nimic despre Zei sau yoga. Isus nu a practicat niciodată yoga. Nu a fost văzut niciodată stând într-o postură yoghină. Dacă analizăm viața lui Isus vom vedea că până la 30 de ani, Isus nu a practicat yoga. Și atunci de unde are El puteri yoghine. Isus până la 30 de ani nu a fost preot(rabin) sau ucenic de preot. Și atunci de unde știe El toată Biblia? De unde știe El să învețe noroadele? De unde știe El să dea lecții de moralitate? Și mai afirmă și pe deasupranumai El urmează după Dumnezeu în Ierarhia Cerească.
Răspuns la Isus. Așa cum v-am mai spus Isus a fost Mare Preot Indian, care în India se numește Brahman. Isus a primit eliberarea în paradisul Brahmanilor, iar de aici a fost întrupat ca Mesia. Deci Hristos până la 30 de ani a fost un om normal ca și ceilalți evrei de seama lui. La 30 de ani prin Isus se manifestă mai multe puteri ale Mari Zeițe Kundalini, precum vindecarea rănilor, diferitelor boli, învierea, înmulțirea pâinilor, umblatul pe apă, potolirea furtuni, etc. Toate aceste puterii-au creat o mare faimă lui Isus, pot să afirm o „Faimă Nemuritoare.” De-și au trecut peste 2000 de ani acestă „Faimă Nemuritoare” nu se știrbește cu nimic. A avut sau nu Isus Puteri Divine? A avut sau nu Moise Puteri Divine când Ridica toiagul? Vedeți dumneavoastră Hristos la 33 de ani pe cruce își pierde puterile. Iar Hristos afirmăTată pentru ce m-ai părăsit.” De ce nu se știrbește această „Faimă Nemuritoare?” Pentru că Hristos și Moise nu au avut puteri yoghine, câștigate prin procedee yoghine, care să fie a lor personale. Practic prin Hristos și Moise se manifestau aceste puteri ale Marii Zeițe Kundalini. Dar așa cum au fost primite de Ei, tot așa au fost luate de la ei.
 

Mare Zeu Vasile, Vasile execută Sutra Neti.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Marea Zeiță Sarasvati.


  

Ce este Yoga?

Pentru a vă lămuri ce este Yoga trebuie studiați lecția. „Ce este yoga? Cum văd oameni de știință și religioși Yoga? Hristos nu a practicat Yoga și nu a cunoscut procedeele Yoghine. Hristos nu a avut puteri obținute prin procedee yoghine, ci numai puteri împrumutate temporal. Tipuri de Yoga.
Ce este de fapt yoga? Cum se deosebește ea față de știință și religie? Ce înțeleg Europeni și americani prin yoga? a). Yoga este o școală filozofică Indiană care urmărește eliberarea eului individual (Jivatman) de viața materială și contopirea cu sufletul universal (Paramatman), prin, contemplare, imobilizare, extaz mistic, etc. b). În acest caz Indieni au elaborat un ansamblu de exerciții fizice, mantre, pranayama, etc, care vizează obținerea unui control asupra funcțiilor organismului, a unei stăpâniri perfecte a lui prin încetinirea la maximum a respirației și prin atingerea stări de insensibilitate totală. c). Hatha Yoga cuprinde un sistem de exerciții fizice și psihice în hinduism, care prin posturi și tehnici au ca scop purificarea trupului, spiritului și caută obținereaeliberări” din ciclul reîncarnărilor succesive. d). Yoga este o școală filozofică Indiană cu tradiții străvechi, care preconizează adâncirea autocunoașterii eului în vederea eliberări lui de contingențele materiale și a contopirii lui cu spiritul universal, prin extaz mistic și exerciții fizice, având ca scop perfecționarea proceselor fiziologice și psihice ale organismului uman. Pentru a vă lămuri cum văd oameni înțelesul termenului de yoga, v-am relatat ceva sub formă condensată. În acest caz sunt multe înțelesuri, dar care Eu nu vi le voi relata.
Sunt mai multe tipuri de yoga, enumerăm câteva și pe parcurs vom mai adăuga altele, totuși vom insista asupra Yogi Regale a lui Dattatreya și Yogi Noastre practicată de mine și care o să o practicați și dumneavoastră. Vom mai insista mai mult asupra lui Mantra Yoga, Jnana Marilor Zeii, Bhakti Yoga, Krya Yoga, Hatha Yoga, Pranayama și Kundalini Yoga.
 

Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Vrkasana.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Marea Zeiță Mahalakshmi.


  

Concluzii la yoga Indiană.

Concluzia Marelui Zeu Vasile, Vasile despre Yoga Indiană. Toată Yoga introdusă de mine se deosebește în mod radical față de yoga Indiană. Așa cum se deosebeșteCerul față de pământ.” În Yoga Noastră „Tati Shiva emană toată acestă creație.În acest sens El Emană pe; 1. Marea Zeiță Kundalini; 2. Pranava OM; 3. Prana Shakti. Tati Shiva face toate programele subtile de funcționare ale acestui univers, până la un anumit nivel. Tati Shiva nu are atribute; nu este nici infinit; nici absolut; nici etern; nici atotputernic; etc. Tati Shiva nu poate fi cuprins cu mentalul uman și este format numai din „CHIT” și constituie aspectul Static al creației. Marea Zeiță Kundalini face următoarele funcții în acest univers; Desfășoară cele șase chakre; Emană toți Marii Zeii și Zeițe; Este formată numai din „CHIT;” și constituie aspectul Dinamic al creației; Emană curenții Domniei Sale cu care vă purifică cele 360 de mii de canale subtile etc. Mai Avem Marii Zeii, Zeii Medii, Zeii Inferiori, Semizeii și în religii apar o serie de „ființe superioare,” dar care nu ne interesează în Yoga Noastră.
Ce spun Eu despre acestă Yogă Regală Indiană. În mai toate cărțile de Yoga indiene se spune că discipolul carea stat la picioarele Guru-lui timp de 12 ani, primește eliberarea prin ridicarea Marii Zeițe Kundalini pe canalul Sushumna nadi până în Sahasrara. Acestă stare de fuziune se numește Samadhi și este unirea dintre Mami Kundalini și Tati Shiva în Sahasrara. Totuși acest tip de Yoga Indiană se bazează pe o puternică puritate avută din întrupările anterioare de practică în yoga. Ce înseamnă acest fapt? Să luăm etapa a patra Pranyama, pentru că aici apar deosebirile esențiale. Acestă etapă are trei părți pricipale: 1. Transpirația; 2. Tremurul; 3. Levitația. Dacă practici 12 ani Pranayama și nu apare Levitația, vom mai practica încă 12 ani și nu apare Levitația înseamnă că tu nu ești yoghin pur. În acest caz oricât te vei strădui nu vei putea suspenda respirația și nu apar alte puteri yoghine, înseamnă că în corpul tău subtil sunt puternice blocaje. Aceste blocaje se vor opune cu tot dinadinsul, să îți facă zile grele și să te blocheze în manifestare. Până acum Eu v-am spus de cele 7 Blocaje Principale. Aceste 7 Blocaje Principale au fost descrise mai în detaliu, unde apar, cine le face și cum pot fi eliminate. Am mai descris 5 blocaje secundare. Am mai descris încă 6 blocaje suplimentare. În lecția de azi v-am mai descris un nou tip de blocaje numite „Blocaje Speciale. Unde v-am vorbit de deficiența de magneziu. În cazul acestor Blocaje Speciale primul e Blocajul General. Blocajul General e ca butucul unei roți în care fixezi spițele roții. Deci în acest Blocaj General sunt fixate celelalte blocaje. Când o să vorbesc și descriu Blocajele Speciale voi descrie și acest blocaj.
 

 

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva.

Mare Zeu Vasile, Vasile execută Sutra Neti, curățirea nasului.


  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu