Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva, Mami Parvati, Zeul Ganesha copil. Și Marile Zeițe Mahalakshmi, Sarasvati și Durga. |
Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Mami Parvati și Zeul Ganesha copil. |
Am
primit un mesaj
că Eu
am unele lecții
cu conținut
comic? Oare așa să fie? Voi
detalia două aspecte. A. Eu am cel
de al șaselea simț Manas puternic pornit.
Despre simțul intern Manas am vorbit în
multe lecții, una din ele ar fi :
„Cel
de al șaselea
Simț(Manas).
Pratyahara
aduce cele șase
simțuri
la nivel
de funcționare
superior.
Jivatman
criminalul
din inimă.”
Am subliniat
în multe
lecții
că Eu
am venit
din întruparea Indiană
cu Manas
puternic deschis.
Iar calitatea
lui
principală,
care Eu
vreau
să o subliniez
este „Putoarea
ființelor umane.”
Așa v-am
spus
că nu
am putut
sta
lângă ființele umane
pentru că le puțea
puternic corpul.
Această
calitate
sau forță
care se realizează
după starea
de Nirodhika
este o forță
de protecție.
Marea
Zeiță Kundalini
nu ma lăsat
să mă
apropii
de oameni
plini
de negativități.
Creștini
spun
de oameni
păcătoși,
de
oameni
plini
de păcate.
B.
Al doilea
aspect
ar fi „Râsul
de oameni
care spun
Minciuni.”
Eu am detaliat
mai mult această
putere
în lecții
cu cele
13 Stări
de Zeificare. |
Concluzie la Putoare și Minciuni. Deci Marea Zeiță Kundalini nu mi-a permis să stau în apropierea, putori ființelor umane și nici să ascut minciunile umane. Da Hristos a fost în mijlocul mulțimi care-l înghesuiau și nu a zis niciodată că oameni din jurul lui put sau mint. Dattatreya, Abhinavagupta, Zeul Krshna, Shivananda, etc, nu spun cuvinte rele și urâte despre ființele umane. Și acum vii Tu Potaie Yoghină și te dai Mare Zeu și spui că ființele umane Punt și Mint. Nu e asta „Adevărată Comicărie,” te ocupi numai cu comicării, în loc să te ocupi cu Marea Yogă Indiană. Toată viața am căutat să fiu singur și distanțat față de ființele umane. |
După
cum vedem în visul lui Marpa el este anunțat
de cele două fete de Brahman despre tot
ce are să se întâmple în viața lui
și astfel în visul lui apare însuși Brahman
de o inestimabilă strălucire care
radia(vibra) copleșindu-l cu o mare bucurie
pe Marpa. Și tot în vis Marpa știe ce
trebuie să facă: Îl înconjoară
de șapte ori, oferindu-i închinate. Și
după aceia pune tălpile picioarelor Sale pe creștetul
capului său. Și îi zice: Tată,
acceptă-mă cu bunăvoință!
Înainte de apleca de la Kukkuripa,
Marpa avut un vis în care i-a
apărut o femeie
frumoasă ținând în mână
un vas pe care l-a pus pe creștetul
capului lui Marpa, spunând
că este mesagera lui Maitripa.
|
Știți
dumneavoastră când Marea
Zeiță Kundalini(Iehova)
îi vorbește
din
rugul
aprins
lui
Moise
el nu
știe
cum
să se comporte.
Și
numai după ce primește instrucțiuni atunci el încearcă să le
respecte.
|
|
Marele
Yoghin Marpa și visurile sale.
Continuare
Marpa.
Marpa
Lotsawa s-a
născut la Pesar,
pe Valea Dowo
din districtul Lhobrak
Chukhyer,
într-o familie bogată. Marpa
a avut încă doi
frați el
fiind mijlociul.
El era o fire
agresivă
și îi plăcea
să se bată,
iar vecini spuneau
lucruri urâte despre el.
În acest caz tată-l
său a căutata
să-l încredințeze
vieți religioase.
În acest caz
este trimis
să studieze
undeva departe
de casă.
În acest caz Marpa primește
două
sarcini
de yak
cu hârtie,
un sang
de aur,
un polonic
de argint,
un cal
bun,
o șa
din lemn
de tek,
un val
greu
de mătase
și
provizii
pentru un timp îndelungat,
a pornit
la drum spre mănăstirea
din Valea
Nyugu,
în regiunea Mangkhar.
Aici
l-a întâlnit pe Drogmi
Lotsawa.
I-a
dăruit cele două sarcini
de hârtie
și a început să studieze
Dharma.
Aici el a mai studiat limba
sanskrită
și limbile
vorbite în India.
Astfel în trei ani el s-a familiarizat complet
cu acestea.
Și a hotărât să plece
în India,
să obțină învățăturile orale
privind Dharma.
| ||||
Concluzie
la Marpa. Prima
călătorie în India.
Da Marpa este un Yoghin
cu un enorm Merit Yoghin. Marpa
nu vrea să devină mai întâi preot
și după aceia să facă Yoga. Marpa
își cere toată Moștenirea care îi
revine lui de la părinții.
Iată ce am spus, Eu despre acestă
pregătire de plecare
a lui Marpa în India.
În acest caz pentru aș acoperi cheltuielile
de drum, precum și pentru a putea
face daruri învățătorilor trebuia să-și ia
partea de moștenire de la părinți
și să o schimbe în aur. Ajuns
acasă la Lhobrak, El a spus
părinților despre intențiile
sale și ce
vrea să facă. Aceștia, au
convocat o adunare rude
apropiate, în care El și-a precizat intențiile.
Iar rudele i-au replicat; „ La ce bun
să bați atâta cale până în India
ca să studiezi Dharma. Dacă vrei
acest lucru poți să-l faci la fel de bine
și în Tibet, iar dacă nu
vrei, atunci stai și
muncește la fermă.”
Marpa nu le-a ascultat sfatul și a luat
partea lui din avere,
a vândut-o și a transformat-o
în aur, în total a strâns
18 sang(deci 18 uncii de aur).
| ||||
Partea
a doua a Concluziei. Da, bine
înțeles dacă Marpa nu ar fi fost
un om puternic fizic, rudele
l-ar fi oprit. În acest fel părinții
convoacă adunare
rudelor apropiate,
care avea ca scop de al opri
fizic pe Marpa, dar
le-a fost frică de forța
fizică a lui Marpa.
Concluzie la Marpa, el
a avut și un mare Merit Material s-a
întrupat într-o familie
bogată. Marpa a avut și
un corp puternic fizic. Și în final
a avut un marea „Merit Yoghin.” Deci
Marpa a fost conștient
de Meritele lui Yoghine avut din
întrupările anterioare.
La venirea lui Marpa în Tibet,
ca Mare Lama și Mare Yoghin
tot Tibetul știa
acest lucru, vestea se răspândise
cu iuțeala fulgerului. | ||||
|
Fiul
Risipitor de Mare
Zeu Vasile, Vasile.
Dacă
facem o analogie cu Fiul
Risipitor
a lui Isus. Eu voi
observa următoarele:
Fiul Risipitor a lui Isus își
cere partea lui de avere
cu scopul de a experimenta
cât mai multe plăceri lumești. Intrând
în lumea plăcerilor
lumești Fiul Risipitor pierde
ușor toată averea. În
cele din urmă ca să trăiască se
angajează ca purcar.
Dar patronul care îl angajază
era foarte zgârcit și el primea
puțină mâncare. Făcând
o analiză a vieți lui el
își dă seama că la tată-l
lui și purcari trăiesc
mai bine. În cele din urmă
își recunoaște vina și e primit
în sânul familiei de tată-l
său, iar tată-l e
fericit că băiatul
a venit acasă. Isus a dat
acest răspuns și aceasta
e pilda lui. Adică Marea
Fericire a Tată-lui
care și-a recuperat băiatul pierdut în
lumea plăcerilor. Totuși trebuie
să fac o distincție între Fiul
Risipitor a lui Isus și
Marele Yoghin Marpa. Marpa
este conștient de la început,
că trebuie să facă numai
yoga. În acest fel el nu pleacă direct
în India. Marpa
face o pregătire în Legea
Dharmei și învață limba sanscrită.
Da Marpa își face tot timpul
introspecție și în acest fel știe
ce a asimilat
și ce trebuie să asimileze.
| ||||
Fiul
Risipitor
de Mare Zeu Vasile, Vasile.
Da,
Eu
vă voi da alt răspuns,
față
de ce a spus
Isus,
care
este dincolo
de percepția
umană.
Să spun, să
descriu
fiul meu
„Fiul
Risipitor,”
că
e
un om
tamasic,
un
om
bogat,
un om
cu baloanele
lui Ajna
foarte mari.
Acest om
încrezut
și bogat,
uită
de Tati
Shiva.
Eu
vă
spun
că e un om
de tip Satanic,
care îl urăște
pe Tati
Shiva.
Acest om
spune public
că nu
există Dumnezeu,
acest om
îndeamnă
lumea
să-l urască
pe Dumnezeu.
Acest
om
spune public
că
Natura
la creat
pe om.
Acest om
spune clar
nu
respectați Scripturile
și Biblia,
sunt numai
minciuni
și fantasma-gonii.
Acest
om
spune clar
nu există
viață
după moarte,
trăiți-vă
viața acum
pe pământ,
fericire
e aici
și nu
în Rai.
Acest
tip
de om rajasic-tamasic
se poate găsi
în trei
situații
principale.
1. Este un om
sărac.
Acest tip
de om
e mai
întotdeauna
sărac,
neajutorat,
cu greu
face față nevoilor vieți.
Spre bătrânețe
el ajunge un om
bolnav
și chinuit
de boală
și problemele
vieți.
Corpul
lui subtil
va fi plin
de blocaje
și va
puți puternic.
Când stați
de vorbă
cu un asemenea
om păstrați distanța
față de el minimul
1,5 metri.
Dacă acest om
e șef
și sunteți
obligat
să stați
mai aproape de
el,
după îndepărtarea
de el,
trebuie să îndepărtați
toate negativități-le
acumulate.
| ||||
Lămuriri
la purificarea
față
de acest
tip de om
rajasic-tamasic. Da uni din
dumneavoastră nu au putut să se
dezlipească de cele 10 Porunci
sau de Isus Hristos. În acest caz în
mentalul dumneavoastră apare în continuu,
porunca „Iubește-ți aproapele ca pe tine
însuți.” Cum pot să-l iubesc
pe aproapele, dacă corpul lui pute?
Cum pot să-l iubesc dacă corpul lui
subtil e blocat, funcționează
greoi, în învelișul de Pranayama
are puțină Prana și are multe găuri
în acest înveliș? După ce vă veți
depărta de acest om, căutați
să eliminați toate negativități-le acumulate
de la el. Stați într-un loc liniștit până
nu mai simțiți putoare în corpul dumneavoastră
subtil. Cel care sesizează putoare este cel de
al șaselea simț Manas, care trebuie să
fie trezit în dumneavoastră. Ca să
fiți mai lămurit studiați lecția cu cele 13
Stări de Zeificare cu care Eu m-am întrupat
în România. | ||||
|
Milarepa
Marele yoghin Tibetan.
Milarepa
s-a născut
în toamna
lui 1052
în
Tibet.
La vrâsta de 7 ani
îi moare tatăl și astfel
devine cap de familie. Dar
fiind foarte tânăr, tată-l
încredințează averea unchiului
și mătuși sale, până când Milarepa
va împlini vrâsta majoratului. Dar odată cu
trecerea anilor, unchiul
și mătușa sa, nu au mai
înapoiat averea lui Milarepa.
Plus că la început el și soră
sa au fost transformați
în sclavi. Mama
lui Milarepa a dat un ospăț
la care a invitat vecini, unchiul
și mătușa, în speranța
că cei doi le va înapoia
averea. La acest ospăț
mama lui Milarepa
a cerut unchiului și mătuși
sale să-le înapoieze averea.
La care cei doi au răspuns
că nu au de gând să-o înapoieze,
apostrofându-i cu spusele
„orfani
proști
” și adresându-le cuvintele dacă sunteți
destul de puternici, bateți-vă
cu noi, iar dacă sunteți mai puțin
puternici blestemați-ne. | ||||
A
urmat o
mică
ședință
de familie,
în care fratele mamei a spus că soră
sa și fiica acesteia
să locuiască la el.
Milarepa este trimis
într-un loc numit Dealul-nevăzut și
aici încredințat unui lama
din Școala Roșie numit
Lu-gyat-kha(Opt-șerpi). Unui
dascăl foarte popular prin partea
locului. Totuși Milarepa
nu a stat mult la acest lama
întrucât în mama sa
ardea dorința de răzbunare
și aflare adevărului. Astfel Milarepa
este trimis să învețe
Arta Neagră, pe drum se
împrietenește și cu alți
discipoli care aveau același
țel, cunoașterea Artei Negre,
pentru a produce moartea și distrugerea
recoltelor prin furtuni cu
grindină. Pe drum
s-au interesat de la câțiva Lama
unde ar putea găsi un învățător
în Artele Negre, ei au răspuns
că există un faimos
învățător numit Lama
Yungtun-Trogyal. Care s-ar traduce
„Furiosul-și-
Victoriosul-Învățător-al-Răului”
din Nyak. Acest învățător
se afla în satul Yalung-Kyorpo și era
cunoscut pentru puterile sale în arta
producerii morții și distrugeri
prin mijlocirea Artei Negre. | ||||
|
Milarepa
urmare.
Milarepa învață arta Neagră de la Lama Yungtun-Trogyal. Aici Milarepa stă până învață anumite procedee de distrugere ale Artei Negre. Dar care nu îi sunt suficiente și astfel învățătorul lui Milarepa îl trimite la un mai mare specialist în Artele Negre. Aici Milarepa își însușește toate învățăturile primite, iar timp de 7 zile experimentează toate instrucțiunile primite. Totuși el roagă învățătorul să-l mai lase să experimenteze încă 7 zile, cerere care i-se aprobă. În cea de-a paisprezecea noapte învățătorul a venit să-l viziteze pe Milarepa și i-a spus: În această noapte, în cercul tău de jertfe, vei vedea semnul succesului și îndeplinirea dorințelor tale. Și chiar în acea noapte, Zeitățile Tutelare și-au făcut apariția, aducând cu ele capetele și inimile sângerânde a treizeci și cinci de persoane și lăsând trofeele grămadă spuseră: Nu sunt acestea obiectele dorințelor tale pe care ni l-ai solicitat, iar și iar, în ultimele zile. Dimineața următoare avenit învățătorul care l-a întrebat pe Milarepa că mai sunt două persoane care mai trebuiesc sacrificate, la care El a răspuns să fie lăsate în viață, erau unchiul și mătușa sa. Cei mai răi dușmani și care trebuiau să sufere în viață. Milarepa le-a mulțumit Zeităților Karmice și Tutelare. | ||||
Și
astfel El a trecut la aplicarea
practică a răzbunări.
Au murit în total
treizeci și cinci de
persoane, printre
care mireasa și toți fiii
unchiului său, rămânând
în viață unchiul și
mătușa. Totuși oameni
din satul lor o acuză
pe mama sa că este vinovată
de producerea dezastrului
și astfel Milarepa învață producerea ploi
cu grindină și dirijare
ploi. El aplică acest procedeu
asupra satului natal și astfel
con-săteni
să-i rămân fără recoltă.
| ||||
Văzând
toate aceste întâmplări
și analizându-le
Milarepa hotărăște că de acum
încolo să caute
adevărul. Și astfel
El porni în
căutare unui Guru
(învățător spiritual). În valea
Dowo-Lung(Valea-Grâului) trăia
în același timp Marpa
Traducătorul care era discipolul lui Naropa.
| ||||
|
Concluzie
la Milarepa.
Concluzie
la Milarepa. Da Milarepa e un Yoghin
cu un mare Merit Yoghin din viețile
anterioare. Acest Mare Merit Yoghin caută să
strălucească în toate activitățile făcute
de Milarepa. Ce nu are Milarepa așa bine
conturat este Meritul Material. În acest
caz el se întrupează într-o familie
săracă. El nu poate ca Marpa
să-și transforme averea în aur. Tată-l
lui moare, când Milarepa e mic,
iar averea e dăruită înainte de moarte
fratelui său. În acest fel Milarepa și sora
sa sunt transformați în sclavi de
unchiul său. Mama lui Milarepa vrea
răzbunare și Milarepa învață
pe rând „Marea Artă Neagră” cu cele două
procedee de distrugere ale sale:
a). Producerea morții colective și b). producerea
ploii cu grindină, inclusiv dirijarea
ploi după vârful degetelor. În aceste două
procedee se vede că Milarepa le
însușește cu mare ușurință,
datorită, marelui Merit Yoghin” avut.
După ce cele două procedee de distrugere
sunt aplicate, Milarepa își face o
introspecție și în mentalul lui
se instalează dorința de a urma Arta Albă,
Magia Adevărului. Milarepa îl caută
și-l găsește pe Marele Guru Marpa, al
cărui discipol va fi. În acest caz
vedeți visul lui Marpa și a lui Damema
cu ocazia veniri lui Milarepa. | ||||
Ce
sunt aceste vise?
Cine emană
și coordonează
aceste vise?
Toată acestă lucrare
cu visele
este făcută de Marea
Zeiță Kundalini
și
de nimeni
alt
cineva.
În acest caz Iosif
și
Maria au
un Merit
Religios
superior
și sunt dirijați
prin vis
de Marea
Zeiță Kundalini
spre
nivele
superioare
de Religie.
În
cazul lui Marpa
el
are un Merit
Yoghin Superior
este
dirijat
și protejat
de
Marea
Zeiță Kundalini.
În cazul lui Nyo
el nu beneficiază
de acea yogă
și îndrumare
dată prin vis
de Marea
Zeiță
Kundalini.
Dacă
Nyo
lua o
barcă
și ajungea la Kukkuripa
și
primea învățăturile
în Mahamudra.
Ajungea și la Naropa
și primea și de aici învățături.
Avea aur
destul
și putea să cumpere
aceste învățături.
Dar dincolo de Naropa
sau Kukkuripa
care
sunt Guru
în plan fizic,
se află adevăratul
Guru
care este Marea
Zeiță Kundalini
care
l-ar fi blocat
pe Nyo.
În acest caz Marea
Zeiță
Kundalini
compară
meritele yoghine
și totdeauna
cel cu meritul
yoghin
superior
e avantajat.
Dar și Nyo
în altă
viață
sau alt nivel
yoghin
poate să primească
o cunoaștere
superioară
în yoga.
| ||||
| ||||
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu