vineri, 28 septembrie 2018

Vasile Ivașca. Dharana și Dhyana pe Zeițele Cunoașterii. Zonele din corpul meu unde lucrează Zeii Medii și Zeițele cunoașteri.


Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva și Zeii Medii.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva, Mami Parvati, Zeul Ganesha copil și Marile Zeițe.

Am introdus o nouă lecție de Yoga, de data aceasta am vorbit și am căutat să vă lămuresc ce este „Dharana și Dhyana pe Zeițele Cunoașterii.” Despre Zeii și Zeițe așa v-am spus Eu că îi iubesc și totdeauna mă vedeți împreună cu Ei. Nu sunt Buddha care să lupt cu Ei! Nu sunt Religia Creștină, Musulmană și Iudaică care să-i arunc la coșul de gunoi. Pentru mine Zeii și Zeițele sunt Familia Mea și nimic mai mult sau mai puțin. Așa v-am spus „Iubiți Mari Zeii că și Ei vă vor iubi.” Totdeauna mă vedeți în poze alături de Zeii și Zeițe. Nu sunt Religia Creștină, Musulmană și Iudaică să spun că Dumnezeu e Monist, totdeauna Eu v-am spusTati Shiva e dincolo de mentalul uman. Atunci cum poate fi Monist sau Panteist Tati Shiva? Așa v-am spus că ființele umaneAnimalele Zeieștifuncționează fără ca Zeii și Zeițele să fie porniți în corpul lor subtil.
Care sunt platformele(în vechime fundament) pe care se construiește Zeificarea Yoghinilor Superiori? Vorbim de platforma din calculator pe care sunt instalate mai multe programe. Platforma o voi numiPlatformă de Zeificare.” Iar programele instalate pe Platforma de Zeificare le voi numi „Programe de Zeificare și funcția care o face.” Și acum programele instalate pe această platformă. Unul dintre aceste programe, este Dharana și Dhyana pe Zeițele Cunoașterii. Iar lecția trecută a fost prezentat programul Dharana și Dhyana pe Zeii Medii.
Mai multă clarificare și mai precisă, la lecția cu Zeii Medii. Zeii Medii a celor cinci chakre. Sunt: 1. Indra, 2. Varuna, 3. Agni, 4. Vayu, În Vishuddha și Ajna nu avem Zeii Medii. 5. Pentru canalului Ida avem Zeița Chandra cu calitățile: rece, umed și întunecos. 6. Pentru canalului Pingala avem Zeul Surya cu calitățile: cald, luminos și uscat, Iar acestea sunt mantre-le de purificare pe acești Zeii Medii: OM, GAM, HAM, YAM, RAM, VAM, LAM. Dar Eu v-am dat zece Zeii Zeii Medii și aceștia sunt: 7. Kartikeya, 8. Krshna, 9. Rama și 10. Mitra. De ce repet denumirea acestor Zeii? Acești Zeii Medii lucrează în corpul Meu, atât fizic cât și subtil.
Purificarea cu ajutorul Zeilor. În acest caz avem următoarele purificări: 1. Purificarea cu ajutorul lui Tati Shiva și Mami Kundalini. 2. Purificarea cu ajutorul Marilor Zeii. 3. Purificarea cu ajutorul Marilor Zeițe. 4. Purificarea cu ajutorul Zeilor Medii. 5. Purificarea cu ajutorul Zeilor Inferiori. 6. Purificarea cu ajutorul Zeițelor Cunoașteri. Aceste șase tipuri de purificări sunt introduse de Mine, ele nu apar în cărțile de Yoga Indiene. Așa cu un medicament sau o injecție sau o infiltrație sau alte tipuri de tratamente, o dată introdusă în corp sau aplicat pe corp, își va face funcția și va lucra pentru locul special creat pentru el în corpul dumneavoastră. Tot așa și acești Mari Zeii lucrează pe corpul Meu. Dar vor fi lecții special unde Eu voi explica această Mare lucrare a Zeilor.



  Și acum locurile din corpul fizic și subtil unde lucrează Zeii.

Purificarea cu ajutorul Zeilor Medii. 1. Zeul Indra lucrează în corpul Meu pe: coapse, sistemul osos, sistemul muscular, punctele de înserare a mușchilor pe oase și sistemul venos, arterial și limfatic al zonei respective. 2. Zeul Varuna lucrează în corpul meu pe articulația genunchilor: sistemul osos și sistemul nervos al articulației, mușchi, tendoane, ligamente, sistemul de ungere, sistemul de susținere prin bursite și sistemul venos, arterial și limfatic al zonei respective. 3. Zeul Agni lucrează în corpul meu pe gamba piciorului drept: Sistemul osos, sistem nervos al gambei, oasele Tibia și Fibulă, elimină calciul depus acolo sub forma ciocurilor de papagal și sistemul venos, arterial și limfatic al zonei respective. 4. Zeul Vayu lucrează în corpul meu pe mâna stângă: sistem osos și sistem nervos al mâini, articulațiile mâini, mușchii mâini și sistemul venos, arterial și limfatic al zonei respective. 5. Zeița Chandra a lucrat în corpul Meu pe Davadasanta, dar nu am fost mulțumit de Ea și am eliminat-o, făcând Eu purificarea în locul Ei. 6. Zeul Surya lucrează în corpul meu pe: rinichi, cele 10 bazinete ale rinichilor, lumenul tuburilor proxima-le, distra-le și Hamsa hem-le și sistemul venos, arterial și limfatic al zonei respective.    
7. Zeul Kartikeya lucrează în corpul meu pe Coloana vertebrală, zona sacrală coccigiană și lombară: sistem osos, sistem nervos și sistemul venos, arterial și limfatic al zonei respective. 8. Zeul Krshna lucrează în corpul meu pe: lumenul sistemului venos, arterial și limfatic și elimină din corp glicemia în exces. 9. Zeul Rama lucrează în corpul meu pe: Cușca toracică, sistemul osos și sistem nervos al zonei respective, centura scapulară și sistemul venos, arterial și limfatic al zonei respective. 10. Zeul Mitra lucrează în corpul meu pe: Lumenul intestinului gros, zona ascendent, descendentă și transversală, lumenul anusului, rectului, zonei sigmoid și sistemul venos, arterial și limfatic al zonei respective.
Concluzie la aceste Purificări cu Zeii Medii. În alte lecții vă voi da detailat ce fac Zeii în aceste zone. Vreau să vă spun că această nouă Purificare este introdusă de mine. Această nouă Purificare Zeiască se asemănă cu: Asane-le, Pranayama, Mudre-le, Mantre-le, etc. Zeii Medii lucrează aproximativ 2 ore prin vibrații, dimineața în corpul Meu, după care își încetează vibrația. Acest lucru se repetă în fiecare zi din anul 2002. La început munca lor era dimineața și seara. Numai cu ajutorul lor și a Curenților Mamei Kundalini am putut găuri și curăța canalele subtile de la 360 de mii la 720 de mii.    

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Zeul Rama.
Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Bhadrasana.





  Și acum care sunt Zeițele Cunoașteri.

Zeițele cunoașteri sunt: 1. Dakini, 2. Rakini, 3. Lakini, 4. Kakini, 5. Shakini, 6. Hakini. Aceste Zeițe sunt prezentate în diferite cărți de yoga Indiană cu diferite nume: Regine a celor șase chakre, păzitoare a porților de intrare în chakre, etc, dar Eu le-am denumit Zeițe ale cunoașteri chakre-lor. Motivez că cunoașterea ne trebuie nouă în yoga și de aceea-ia, Eu le-am numit Zeițe ale cunoașterii. Aceste Zeițe se află în chakre, așa cum Eu le-am descris. Dar acolo Ele sunt plasate în Lotusul Mare a chakrei, dar mai există un lotus mic, pe care stau aceste Zeițe. Culoarea acestor Lotuși este roșie.
Purificarea cu ajutorul Zeițelor Cunoașteri. 1. Zeița Dakini lucrează în corpul meu pe oasele tibia și fibulă de lângă articulația genunchiului. 2. Zeița Rakini lucrează în corpul meu pe Svadhisthana chakra și zona șalelor. 3. Zeița Lakini lucrează în corpul meu pe Manipura chakra și coloana vertebrală din zonă. 4. Zeița Kakini lucrează în corpul meu pe Anahat chakra și coloana vertebrală din zonă. 5. Zeița Shakini lucrează în corpul meu pe Vishudha chakra și coloana vertebrală din zonă. 6. Zeița Hakini lucrează în corpul meu pe Ajna chakra față, spate și partea superioară a osului occipital.    
Concluzie. Aceste Zeițe vor fi prezentate de mine în detaliu în paragrafele care urmează. În altă lecție vă voi da mai detaliat ce fac aceste Zeițe în corpul Meu.

Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Bhadrasana și tinerețe. Elemente YIN și YANG din natură.
Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Zeul Krshna și Radha.



   Și acum prezentarea Zeițelor  cunoașteri din Chakre-le Muladhara și Svadhisthana.
1. Muladhara chakra. Ca Zeiță a cunoașteri în Muladhara o avem pe Zeița Dakini. Zeița Dakini are patru brațe, care strălucesc puternic și au o frumusețe deosebită, iar ochii Ei sunt de un roșu sclipitor. Culoarea Zeiței Dakini este roșie și Ea radiază cu forță și lumină întreaga chakră, asemănător a multor sori care răsar(luminează) în același timp. Această lumină se răspândește în chakră. Meditând asupra Zeiței Dakini veți obține cunoașterea(jnana) acestei tattve(elementul pământ). Totuși Devi Dakini aduce frica în inimile celor care sunt Pashu(ignoranți, animale Zeiești). Despre cele patru brațe pot spune: În cele două mâini din dreapta Ea ține Sulița(Shula) și Khatvanga(un fel de agățătoare ce trece printr-un craniu omenesc), iar în cele două mâini din stânga Sabia(khadga, un fel de sabie folosită la sacrificiul animalelor) și o cupă plină cu vin. În acest caz Zeița Dakini are o înfățișare teribilă, este plină de forță, are gura deschisă și i-se văd dinții ascuțiți. Devi Dakini este corpolentă și doritoare de payasanna. Payasanna este un fel de budincă de orez fiert în lapte, cu unt clarificat. Și Eu mănânc acestă budincă, îmi place foarte mult, dar Eu adaug zahăr să fie dulce. Zeița Dakini poartă pe frunte, deasupra sprâncenelor un semn rotund, purpuriu foarte strălucitor. Zeița Dakini are ochii ornați cu collyrium, Ea este îmbrăcată în piele neagră de antilopă, iar corpul e împodobit cu multiple bijuterii. La aceste simboluri care o însoțesc pe Zeița Dakini va trebui să vă concentrați și să meditați pentru a obține nemurirea și cunoașterea elementului pământ și a chakrei Muladhara.    
2. Svadhisthana chakra. Ca Zeiță a cunoașteri în pericarpul Svadhisthanei o avem pe Zeița Rakini. Zeița Rakini are culoarea corpului albastră(shyama) și patru mâini. În cele patru mâini Zeița Rakini ține. Într-o mână o săgeată(Shula), iar în celelalte un Lotus, o tobă(Damaru), și o secure(Tamka) ascuțită. Zeița Dakini are trei ochi de culoare roșie, iar dinți îi sunt lungi. În acest caz Zeița Rakini are un aspect înfricoșător. În cadrul lotusului mare Rakini stă pe un Lotus mai mic, dublu, iar în una din nări îi curge un șuvoi de sânge. Zeița Rakini este impresionată de orezul alb și oferă daruri celor devotați Ei. Zeița Rakini în chakră ține mâinile ridicate, iar în aceste mâini se află plasate obiectele descrise de mine. În acest caz corpul lui Rakini apare de o splendoare și frumusețe deosebită. Zeița privită din față este puternic exaltată, Ea bea în continuu din ambrozia(nectarul) nemuriri care vine din Sahasrara. Deci va trebui să vă concentrați pe Zeița Rakini pentru a obține jnana-tattva elementului apas.    

Mare Zeu Vasile, Vasile în Starea de Beakunva.
Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Zeul Indra.

  Chakre-le Manipura și Anahat.
3. Manipura chakra. Ca Zeiță a cunoașteri în pericarpul Manipurei o avem pe Zeița Lakini. Zeița Lakini are culoarea corpului de o culoare de o nuanță închisă(Shyama) și are patru mâini. Veșmintele sale au culoare galbenă. Zeița este înfrumusețată cu diferite ornamente și e puternic exaltată datorită ambroziei(nectarului) divine pe care o bea încontinuu. Zeița Devi Dakini are trei fețe și trei ochi pentru fiecare față. Privindu-i o față Ea are dinții ascuțiți și proeminenți, în acest mod aspectul Ei pare teribil. În mâna Ei dreapta ține un fulger(Vajra) și pe Shakti(arma lui Vahni, elementului foc), iar cu cele două din stânga, Ea face gesturi (deci face mudra respectivă) de îndepărtare a fricii și de oferire a darurilor. Devi Lakini deci se află în pericarpul lotusului ombilicului, cel cu zece petale. Zeița consumă cu plăcere, orez amestecat cu multă carne(Mamsashi), iar sâni Ei au o culoare roșie, de la sângele și grăsimea care picură din gura Ei. Prin Dharana și Dhyana asupra lotusului ombilicului yoghinul dobândește puterea de distrugere a creației(a lumi), el obține toată bogăția cunoașteri.    
4. Anahata chakra. Ca Zeiță a cunoașteri în Anahatei(pericarpul) în Bana lingam o avem pe Zeița Kakini. Zeița are trei ochi, foarte strălucitori, are patru mâini, în una ține lațul(pasha), în alta un pocal(craniu), iar cu cele două mâini face gesturi(mudre) de oferire a darurilor și îndepărtare a frici. Devi Kakini are un corp de o strălucitoare culoare galbenă. Culoare Ei se asemănă cu culoarea Luni în timpul unei furtuni puternice, dar încă nu plouă. În acel loc Devi Kakini bea nectarul divin ce picură din Sahasrara. În acest caz Devi Kakini se află în extaz, este plină de fericire și acordă cu ușurință diferite grații. Dar pentru a primi aceste grații, trebuie să medităm la Zeița Kakini ca având corpul acoperit cu piele de antilopă neagră. Dacă dumneavoastră nu mai faceți sex sau numai puteți experimenta orgasmul puteți să o imaginați goală. Prin Dhyana asupra lui Devi Kakini puteți face ca mantra să vibreze acolo unde trebuie. Tot aici se află și Zeița Kalarati. La nivelul acestui Lotus avem multe blocaje și le voi trata unde voi vorbi despre Ananda-kanda(i-se mai spune blocarea Vidului). După cum vedeți din cele descrise de mine mai înainte, concentrarea și meditația pe această chakră este foarte complexă și greoaie, sunt multe locuri de meditație aici. Dar exersând cu timpul veți primi mai multă experiență.    

Mare Zeu Vasile, Vasile execută Pranayama alternativă.
Mare Zeu Vasile, Vasile, împreună cu Zeul Agni.


   Chakre-le Vishuddha și Ajna.



5. Vishuddha chakra. Ca Zeiță a cunoașteri în pericarpul lui Vishuddha o avem pe Zeița Shakini. Devi Shakini este îmbrăcată în haine galbene, are patru mâini pure ca lotusul, în aceste mâini Ea ține arcul, săgeata, lațul, țepușa. Devi Shakini este mai pură decât „Oceanul de nectar.” Să lămurim puțin lucrurile, amrita picură din Luna din Ajna sau de pe fruntea lui Sada-Shiva. Amrita(ambrozia nemuriri) are culoare albă și e rece, dar cine o bea primește nemurirea. Deci Zeița Shakini este tot atât de pură ca Amrita. În acest caz și Ea conferă Nemurirea. Dacă vă concentrați și meditați pe Devi Shakini Ea se află la baza gâtului, corpul Ei este format din lumină(jyotih-svarupa). Zeița Dakini are cinci fețe care strălucesc cu putere, iar pe fiecare față are trei ochi. Are patru mâini pure ca de lotus, în care ține ; lațul, țepușa, semnul unei cărți și cu ultima face jnana-mudra(mudra cunoașteri). Zeița își are sălașul în sistemul osos(Asthi Dhatu). Deci este Zeița oaselor, Devata lui Asthi Dhatu. Zeița înspăimântă ființele inferioare(Pashu). Dacă meditați asupra Zeiței, Eu v-am zis că ar fi bine să-i fixați corpul de lumină.    
Dacă nu se poate îi faceți corpul alb, de fapt corpul Zeiței este alb. Lumina Albă se descompune când trece printr-o prismă, în șapte culori(r, o, g, v, a, i și violet). Albul are proprietatea de a reflectă lumina care cade pe el. Zeița Shakini se găsește în pericarpul lui Vishuddha în regiunea Lunii. Luna se găsește aici în pericarp, dar e pură nu are semne pe ea. Această zonă este puternic bogată în simboluri ca: Nabho-mandala, Trikona, Chandra mandala, Nabho-bija(HAM) și Zeița Shakini. Iar yoghinul care meditează în acel loc obțineEliberarea finală.” Dar exisă condiții la „Eliberarea finală,” yoghinul trebuie să fie purificat, să își controleze perfect simțurile, mai ales sexul. Toate aceste purificări se vor face cu procedeele yoghine, cu o mare perseverență și un timp îndelungat. Fără o practică yoghină superioară și o însușire a acestei practici în corpul subtil, Eliberarea Finală, nu poate fi obținută. În acest caz, acest tip de Eliberare Finală, a primit numele de Nirvana, Moksha și Mukti.    
Concluzie. Pentru mulți yoghini, acest tip de eliberare constituie Eliberarea Supremă, Eliberarea Ultimă, etc. Dar Eu în cadrul Zeificări Yoghinilor Superiori o consider numai o Eliberare Intermediară. Mult inferioară stări de Samadhi sau Beakunva, etc.    
6. Ajna chakra. Ca Zeiță a cunoașteri în pericarpul lui Ajna o avem pe Zeița Hakini. Devi Hakini are șase fețe, care au o strălucire asemănătoare Lunii. Zeița își are sălașul în măduva oaselor(Majjastha), culoarea Zeiței este albă. Zeița are patru mâini în care ține: cu prima mână Ea face mudre; în cele trei mâini ține un craniu, o tobă mică(damaru) și un rozariu din boabe de rudrakasha. Mudre făcute cu prima mână: ține o carte, de fapt Zeița nu ține o carte, ci face mudra semnului cărții; Tot cu această mână, Zeița pe rând, face mudra oferiri darurilor și mudra îndepărtări fricii. Zeița aici se află într-o stare plăcut impresionată în urma consumului de turmini(șofran). Hakini mai consumă amrita(ambrozia nemuriri) și de aceia Ea se află într-o stare, plăcut impresionată și deosebit de elevată. Zeița Hakini stă acolo pe un mic Lotus alb și se află într-o bună dispoziție.    
Concluzie. Vreau să spun că Zeița nu consumă șofran fizic, ci o materie subtilă asemănătoare șofranului. Vreau să subliniez că toate mâncărurile sunt făcute numai din materie subtilă, acolo nu există materie fizică, grosieră. Referitor la Amrita(ambrozia nemuriri) Eu v-am scris lecții cum se bea cu limba, ce gust și gusturi le are. V-am arătat în aceste lecții cu se alungește limba pentru a putea colectaNectarul Nemurii.Fără a colecta acest nectar al nemuriri nu puteți fi unYoghin Superior.” Referitor la mine v-am arătat prin ce greutăți am trecut, dar vă voi relata în lecțiile viitoare, un rezumat condensat al acestei lecții. În acest caz puteți fi mare gimnast, dar dacă nu beți Amrtanu sunteți un Yoghin Superior,” ci numai un Mare Gimnast.    

Mare Zeu Vasile, Vasile execută postura Vrkasana.
Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Zeul Varuna.