Acest blog va servi yoghinilor avansați să descifreze tainele Zeificări. Prin yoghin avansat în yoga Eu înțeleg acel yoghin care accelerează Prana pe curele pranice 1, 2,3 și 4. Au dat examen cu Marea Zeiță Kundalini și a aruncat la coșul de gunoi Credința și Marii Lideri Religioși ai Lumi. Au susținut examene cu Marii Zeii Brahma, Vishnu, Rudra și Isha și au primit Jnana de la Ei.
Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Marele Zeu Ganesha.
Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Marile Zeițe: Mahalakshmi, Durga, Parvati cu Ganesha copil, Sarasvati și Zeița Padama.
Am
introdus o nouă lecție în care am căutat să fac
o deosebire clară între Yoga
Indiană
și yoga
practicată de Mine.
M-am născut
în România
și nu în India.
Deci Limba Română
este limbă
oficială a
Yogi Noastre
și a Zeificări
Yoghinilor Superiori.
Tradițiile,
obiceiurile,
dansurile,
datinile,
cântecele,
etc ale poporului
Român, sunt
cele oficiale
în Yoga
Noastrăși înZeificări
Yoghinilor Superiori.
Dar Simbolurile
Yoghine, ale
chakre-lor,
ale Zeilor,
etc, sunt Universale
și rămân.
Înțelegere
între mine și
dumneavoastră
cei care
practicați yoga.Există sau nu există această
înțelegere? Eu vă spun
că nu există. Dumneavoastră citiți studiați
și practicați yoga. Dacă sunteți un gimnast
bun spuneți, că sunteți un yogin bun.
Dacă sunteți un un fachirbun spuneți,
că sunteți un yogin bun. Dacă faceți
sex toată noapte(un tantric bun) spuneți,
că sunteți un yogin bun. Dacă aveți o
puternică moralitate, spuneți, că sunteți
un yogin bun. Da orice faceți
dumneavoastră bun, spuneți că e yoga. Eu în cadrul
Yogi Noastre nu am spus niciodată să faceți
Asane-le, Mudre-le, Bandhas,
Kryas, Pranayama, etc, perfecte.
Pentru că pe Mine nu mă intereseazăperfecțiunea
în gimnastică. Da pe Mine în Yoga
mă interesează în primul rând „Să
Iubiți Mari Zeii.” După aceia toate lucrurile
în yoga dumneavoastră se vor rezolva cu
bine. Pentru că pe Mine mă interesează
să aveți: mantra siddhi; să aveți
starea de Prezent-ulcontinuu; să aveți
eliminat Orgasmul, să aveți puterile yoghine
pe care Eu le am și au fost enumerate în
lecțiile mele. Ca să fiți Yoghin Superior
bun de Zeificare trebuie să aveți viteza Pranei
în corpul subtil mai mare cu 3
până la 5 ori față de o ființă umană. Trebuie
să aveți deschis Yoni-ul din Muladhara.
Iar Curenții(Duhul Sfânt) care țâșnesc
din acest Yoni, trebuie să aibă o viteză
ca a Pranei. Să luăm un mic exemplu, dacă analizăm
vibrația mantrei OM și spunem că în greutate
ar corespunde cu greutatea unei furnici,
iar viteza Pranei și Curenții Mamei Kundalini
vor corespunde în greutate cu un elefant.
În acest caz vedem cât de slabă este vibrația
mantrei OM în comparație cu Prana
și CurențiiMamei Kundalini. Dar
în Yoga Indiană mantra OM e cea mai mare
și mai puternică. Eu am zis că trebuie
să punem punct dominație mantrei OM și să trecem
pe primul loc Prana și Curenții
Mamei Kundalini.
Voi
face o
schimbare totală
față de gândirea
Indianăîn
cadrulYogi Noastre
și Zeificarea
Yoghinilor Superiori. 1. Eu
spun că
Sahasrara
este Platforma
cu programe
Subtile de pe
care se manifestă
cele șase
programe subtile
ale chakre-lor.
2. Sahasraraeste Platforma
cu programe
Subtile care
coordonează
cele șasechakre.
3. Sahasrara
este Platforma
cu programe
Subtile, unde
se strâng
toate informațiile
despre alcătuirea
și funcționarea
corpului, atât
în plan
conștient, dar
cele mai multe informații
sunt în plan
inconștient(deci funcționează automat sincron
cu inima).
Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Bhadrasana.
Bagavan Vishnu în splendoarea puteri Sale.
Clarificări
la Mudre și Jivatman.
Această
lecție e un
mesaj
de clarificări,
un mesaj
de răspuns,
un mesaj
de precizări
în legătură
cu Yoga Noastră
și Zeificarea
Yoghinilorinferiori.
Am primit un mesaj de la o yogă ce se
numeșteParatman și Atman. În
mesajul primit Eu sunt acuzat că nu
practic cu strictețe Yoga Indiană.Ei
îmi cer să facă un comentar
la lecțiile meledespre Mudre.
Mai mult aduc acuze și în dedesubt ei
îmi zic că Eu i-au în derâdere
Yoga Indiană. Și în finalul mesajuluiei
îmi cer să le acordGrația Mea.
Din mesaj Eu disting clar că ei „râd
cu gura până la urechi” de un „Prostovan Yogin”
care se dă Zeu și El nu este decât o
„PotaieYoghină.” În prima
fază Eu am dat un răspuns scris, care îl voi
reda în paragraful următor. Totuși mesajul
Paratman și Atman a fost trimis
la Spasm. După aceia am căutat să
clarific lucrurile cu ei și am să aflu
dacă există acestă Yogă. Da am aflat
că există acestă Yogă și are un
blog. Pe acel blog sunt trecut și Eu.
Prezentarea lor e corectă și nu am ce spune.
Totuși care este greșeala lor atunci când
au pus pe blog lecțiile mele trebuiau să mă anunțe.
Nu am știut decât atunci când au
trimis mesajul, care la Mine a ajuns
la spasm.
Eu
am scris mai
multe despre
Jivatman. Eu nu îi spun Sinele
interior, ci îi spun Jivatman din Lotusul
cu opt petale ale inimi. Sunt vreo optlecții, unde sunt date exemple
practice despre comportarea lui Jivatman
în acestă creație. Am prezentat celeopt
petale ale lotusului,ce calități
au. Mai mult am arătat ce se întâmplă
dacă Jivatman stă pe una din aceste
petale. Aceste lecții se află la Zeificarea
YoghinilorSuperiori de Mare Zeu
Vasile, Vasile. Am mai introdus pentru Jivatman
și olecție cu Paravanele
de Protecție pe care trebuie să le
treacă Jivatman ca să devină Semizei,
etc. Deci am căutat să scot în evidențădeosebire care Eu le am față de Sinele
interior Indian.
Acordarea
Grație
de Mare Zeu Vasile, Vasile.
Da
Eu
acord grație.
În
ce constă
această grație?
Yoghini care practică „Procedeele
yoghine descrise în lecțiile mele,”
vor primi următoarele Grații:
a. Vor fi ajutați să practice cu succes
Yama și Nyama;
b. Vor fi ajutați să practice cu succesasane,
să-și însușească
efectul subtil(ascuns)
al asanei;
c. Referitor
la mantre.
Cei care practică
mantre
prim metodele LikhitaJapa
sau ManasikaJapa,
vor trebui „Să
iubească Marii Zei”
să le aducă ofrande
de flori
sau mâncare,
etc. Dacă practică Likhita
Japa
și nu au succes
cu mantra
respectivă,
după ce au trecut
de jumătatea
mantreiscrise
vor primi
de la Mine
mantra siddhi.
Ce înseamnă
aceasta?
Mantra va vibra
acolo undei locul
și-l va purifica.
Mai
mult, dacă să zicem nu reușiți
să vă eliberați
cu mantra
respectivă,
Eu voi face
tot posibilul
să ajungeți în Paradisul
Yogi Noastre
și acolo veți
obține Eliberarea.d.
Referitor la Pranayama.
Pranayama
trebuie efectuată
de yoghin,
aici nu încape
îndoială.
Totuși și aici voi
ajuta yoghinul
prin Grația
Mea.
Cum? Îl voi ajuta să elimine
diferite blocaje,
dar mai ales Cele
7 Blocaje Principale.
Da
mai sunt multe de spus, dar Grația
Mea
va veni
la voi,
dar numai
la cei care iubesc Mari Zei
și respectă
toate condițiile
și procedeele
yoghine,
care Eu
le-am dat
în lecțiile
mele.
Referitor la Paramatman
și Atman
care mi-au cerut Grația
Mea,
ei nu primesc
grație
deoarece au luat în derâdere
numele Meu
de Zarea
Zeu.
Una
din cele 10porunci
spune așa
„Să
nu iei
în deșert
numele Domnului
Dumnezeu tău;
căci Domnul nu va
socoti nevinovat
pe acela care a luat în deșertNumele lui.”Ați
râs de mine și nu vă pot acorda
Grația Mea.
Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Lumânare.
Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Marea Zeiță Sarasvati.
Și
acum mesajul de răspuns dat de mine la Paratman
și Atman.
Răspuns
la comentarii. Referitor dacă vreți să
comentați sau să spuneți că nu sunteți
de acord cu ce spun Eu despre Mudre,
Bandhas și Kryas o puteți face,
dar trebuie să comentați corect și trebuie
să fiți obiectiv. Și mai mult trebuie
să aveți un blog unde să faceți
aceste comentarii, Eu nu vi-le primesc.
Dar dacă ați observat față de „YogaIndiană” există o mare deosebire. În
Marea Yogă Indiană, rolul principal în
purificare îl are Prana Shakti din
învelișul Pranayama. În acest caz se obțin
următoarele trei stări yoghine: Transpirația,
Tremurul și Levitația. Dacă practicați
minimul trei ore pe zi yoga. Aceasta este
Yoga lui Dattatreya și este Yoga Regală
cu cele opt Ramuri. Dar aceasta se aplică în cazul
Yoghinilor Puri care se eliberează în 12 anii.
Nu am venit Eu să-i iau locul lui Dattatreya
sau să spun că procedeele yoghine ale
lui nu sunt bune.Da
Dattatreya este un avatar al Yogi Indiene.
Da Eu amadus o altă Yogă și am adus
mai Nou „Zeificarea Yoghinilor Superiori.”
În cazul Meu „Prana Shakti” nu mai
este energia care face purificare în
corpul Meu. Locul Ei este luat de o
energie Superioară, o energieinfinită,
care sunt Curenții Mari Zeițe Kundalini. Nu Prana
Shakti m-a dus la Zeificare ci Curenții
Mamei Kundalini. Trebuie să știți că Eu nupractic Yoga Indiană. Viteza Curenților Mari
Zeițe Kundalini în corpul Meu este de 3
până la 5 ori mai mare ca în ființele umane.
Sunt multe de comentat, dar așa să
facem comparați cu Yoga Indiană, numai
îmi pierd timpul degeaba. Tot ce spun Eu
în Yoga Noastră și în ZeificareaYoghinilor Superiori se bazează numai pe
experiența Mea practică. Am petrecut 4
întrupări în India și m-am întrupat
în 1948 în România ca un Eliberat. La
întruparea din 1948 Eu am avut cele 13 Stări de
Zeificare.
Am
venit din India
cu Marea Zeiță
Puternic Trezită.Sunt
Mare
Zeu
pentru cei care mă
iubesc,
pentru
Mari
Zeii,
pentru Zeii
Medii
și
ZeiiInferiori.
Sunt Mare
Zeu
pentru cei care mă apreciază
și practică
YogaNoastră.
Tote aceste Mudre,
Bandhas
și Kryas
în corpul
subtil
al meu
se desfășoară automat,
așa cum funcționează
inima
în corpuldumneavoastră.
Deci nu sunt avatar
ca Dattatreya
sau Zeul
Rama
și Zeul Krishna. Sunt Mare Zeu că am reușit să realizez
Starea
de Unmană.
Dumneavoastră trebuie să realizați
Zeificarea
în corpul
subtil
cu Curenții
Mari Zeițe Kundalini,
nu
cu Mantre
și Pranayana.
După câte văd
Eu dumneavoastră știți Yoga Indiană.
Ca să mai avem
un dialogcivilizat
va trebui
să citiți
ce am
scris Eu în lecțiile Mele
și nu ce scrie în lecțiile
dumneavoastrăsau
Yoga
Indiană.
Deci dumneavoastră puteți să-mi spuneți Potaie
Yoghină
sau cum cântau
copii
și oameni
maturi
la Josani
în fața Biserici
„Visul
Pizdei,”
„Mațul
curului,”
„Mățăgui”,
etc. Eu
nu îl consider
pe Dattatreya
decât
un Avatar
și nimic mai
mult.
Nu este Zeu
Inferior,
unZeu
Mediu
sau un
Mare
Zeu.
Nu a avut „Viteza
Curenților Mari Zeițe Kundalini,”
de 3
până la 5 ori
mai mare
ca în ființele
umane.În
corpul Meu
subtil
și fizicCurenții
Mari Zeițe Kundalini
au acestă
viteză
și o frecvență
de variație
de 70
de bătăi/ minut.Aceasta
viteză
de 3
până
la 5
ori
mai mare
ca în ființele
umane,
e condiția
de Bază
să fii
Zeu.
Muntele sacru Kailash.
Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Marea Zeiță Mahalakshmi.
Și
acum ceva lămuriri despre Dattatreya.
Dattatreya
a
doua condiție.Nu
a avut eliminat
din corpul
său Orgasmul.
Nu a transformat
integral sperma
în Ojas
Shakti.
A mai
avut
plăceri Umane.
El a fost căsătorit
și a făcut
Sex.
Sunt multe
de spus
prin ce se deosebesc Zeii
de ființele
Umane.
Dattatreya
am ai spus
că toată creația
e numai
Beatitudine,
iar Eu
vă spun
că toată creația
Umană
e numai Suferință.
La
6
iulie 1990
am deschis Yoni
din
Muladhara.
Deschiderea
a fost așa
de puternică
încât cu greu
mai puteam
sta în picioare.
S-a instalat
în corpul
meu,
teroarea
continuă,
durereainsuportabilă,
chinuiala
continuă
și nebunia
continuă,
etc.
Mai mult canalul
Sushumna nadi
fiind blocat
cu karma
prezentă
acolo. Curenții
Mari
Zeiță Kundaliniau
urcat
pe canalele
de Prana
și au produs
acoloMari
presiuni.
Iar Marea
Zeiță Kundalinia
urcat pe canalulSarasvati,
acest canal
era
puternic blocat
de la urechea
stângă
până în mijlocul
capului.Acolo
s-a format
un puternic
pumnal
care presaputernic
din urechea
stângă
până în mijlocul
capului.
Am luat multe medicamente,
infiltrații,
injecții,
dar presiunea
și durerea
pumnalului
nu sa
diminuat.
A început durerea
pumnalului,
la 6
iulie 1990
și a început
diminuareadurerilor
în acea
zonă,
numai
după anul
2010.
Deci timp de 20
de ani,
am
suporta
ca nimeni
altul,acestă
presiune
și durereformidabilă.
Mai mult mentalul
meu
era legat
de acest stâlp
numit Pumnalul
din urechea stângă.
Dar
Eu
am
fost
pregătit
pentru acestă presiune
și durere,
începând
de la 7
ani la 14 ani,
vara umblam
desculț
și acumulam
cinci spini
pe un picior
și cinci
spini
pe celălalt
picior.
Fără să fiți
antrenați
în suportareadurei
nu veți
putea face Zeificarea.
Durerea
fiind
dată de Curenții
MameiKundalini.
Dar
nebunia
ființelor Umane
e așa
de
Mareîncât
toțivă
credeți
Zeii
și Mari
Yoginii.Eu
ce vă
spun
despre ființele
umane
că sunt Animale
ale Zeilor,
așa cum furnicile
sunt animale
ale oamenilor.
Nu sunteți
decât animale
care
vă put corpul
și sunteți
vampiriEnergetici.
Am stat
depărtat de
ființele
umane,
sute
de mii
de ore,
ca Marea
Zeiță Kundalini
să
elimine Mirosurile umane
din mine.
Așa
cum treceți
pe lângă
un mușuroi
de furnici
și nu vă
opriți,
pentru că nu
avețice
să luați
de acolo.
Când
eram copil
puneam
o bâtă
pe mușuroiul
de furnici
și furnicile
umblau
pe bâtă
și bâta
se umplea
de acid
formic.
Și
acel acid
îl lingeam
are un gust
plăcut.
Mai
mult
nu puteți
lua
de la furnici.Așa
trebuie să treceți
pe lângăcatedrala
Sfântu Petru
din Roma,
să nu
vă opriți
sau să intrați
în Ea,
nu aveți
nimic bun
de
luat
de la creștini,
mai mult
vă introduce
putoarealor
în corp.
Dacă
veți
intra
în catedrală
veți găsi:
cruci,
lumânări,
poze
și icoane
cu Hristos
și sfințiicreștinătăți,
etc.Nu
veți găsi
poze
cu Zeii,
Mantre,
simbolisticayoghină,
poze
și icoane
cu Marii
Yoghini,
etc. Așa
și Eu
am luat
de la Dattatreya
Yoga Regală.
Dar și Yoga
lui Dattatreya a
acelor
timpuri edepășită
și trebuie
actualizatăconform
noilor norme
și blocaje
ale corpului
subtil.
Sunt multe de spus despre Dattatreya, dar timpul e prețios și nu
are rost să-l pierd cu Dattatreya. Dacă dumneavoastră vreți
să-i fiți discipol
puteți
face acest lucru, Eu
nu mă opun.
Pentru
a ne
clarifica
și mai mult.
Vă
trimit o poză
unde sunt Eu
împreună cu Marele
Zeu Ganesha.
Dacă aveți
curajul faceți
și dumneavoastră
la fel
și trimiteți
o poză cu Tati
Shiva
și spuneți
că sunteți Mare
Zeu.
În România
a fost un mareactor
Toma Caragiu
și a făcut
El o piesă
unde era Mare
Zeu Shiva
și dansa,
dansul
lui Tati
Shiva.
Rezultatul
a fost ca la cutremurul
din 1977,
să fie omorât
în chinurigroaznice.
Încercați să vă dați
Mare Zeu.
Nimeni
nu se poate
da cea
ce nu
este,
se
consideră
un impostor.
Hristos
a forțat
la maxim
nota
cu învierile
sale.
Iar Mari
Zei
au cerut
Marii Zeițe Kundalini,
să-l răstignească,
să moară
pe cruce,
ca să-i aprobe
Ei Noua Religie Creștină.
Mare Zeu Vasile, Vasile se închină în fața lui Tati Shiva.
Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Marea Zeiță Durga.
Lămuriri
și clarificări suplimentare.
Pentru
a obține o purificare
și transformare
a corpului
subtil
și fizicsunt
necesare practicile
yoghineînvățate
de la un Guru.
Așa
cum v-am spus și până acum,
Cele
7 blocaje
ale corpului
subtil sunt
cei mai maridușmanipe
care îiîntâlnește
yoghinulîn
practica
yoghină.Dacă
veți
practica multe întrupăriși
mulți
ani yoga,
dumneavoastră
vețidobândi
și experimenta
multe stărișinivele
yoghine superioareprecum;
1). Găurire
canalului
central Sushumna
nadi;
2). Curgerea
Pranei numai
prin canalul
Sushumna;
3). Respirația
pe ambele
nărisimultan;
4). Eliminarecelor
douăstări
trecutșiviitorșitrăireaîncontinuua
stăridePrezent;
5). Deschiderea
lui Anahata
chakra;
6). Auzirea
Nadei(sunetului
subtil)
și
a celor
zece note
alei Pranavei
OM ;
7). Obținerea
unei cunoașteri
superioareprin
practicarea luiJnanaYoga,
deci
aducereaPraneiînVishuddhași
ținerea
ei acolomult
timp;
8). Practicarea
cunoscuteiPranayama
Sitalișiobținereaurmătoarelorputeri;
9). Diminuăridurerilordincorpul
subtil
și
fizic;
10). Putereade
aîndepărtaefectelerăului;
11). Putereade
a-șilepăda
pielea;
12). Imunitateala
oriceinflamații;
13). Îndepărtarea
otrăvurilordin
sânge;
14). Obținerea
uneivitezea
Praneiîncorpul
subtil,
superioare
ființelorumanecuminim
de două
ori;
15). Obținereastări
deSamadhi,
prinunireadintreMami
KundalinișiTati
ShivaînSahasrara;
16).Practicând
mult timpPranayama(5
ore pe zi)
șipracticândmult
timpShanmukhimudraîn
corpul
subtilal
yoghinului
aparo
serie de transformări.
Deci
începând din 1996
Eu practic Shanmukhi
mudra (Yoni
Mudra).
În
cadrul lui Shanmukhi
Mudraapare
prima
dată Bindu
după aceia ardhacandra
(jumătate
lună) și
după aceia nada(vibrația
Pranavei Om).După
aceiaBindu
se transformă
în nada(vibrație
subtilă). În
continuare în partea superioară
a frunții
apar două
linii drepte,
foarte groase
și de o luminozitate
intensă.
Eu m-am uitat foarte
mult la aceste două linii.
Aceste două
linii sunt simbolul
lui „NIRODHIKA
”
sau Nirodhini.
Dacă
veți practica Pranyama
în continuare
minim 3 ore pe zi
vor apărea următoarele tipuri
de vibrații
în corpul
subtil
al dumneavoastră.Acestea sunt:
7.
Nada,
8. Nadanta,9.Shakti,10. Vyapini(vyapika), 11.
Samană,12. și ultima Unmană.
Să spunem
ceva despre starea „Samană,”
această starerezidă
în vârful firului de păr
și are vibrația
subtilă 1/256dintr-o
mantră.
În această stare yoghinul
se
vede într-o confuzie,
adică el ar fi egalul
lui Tati Shiva.
Iar starea
de Unmană,
rezidă în
vibrația care o are yoghinul,
în ultima
parte a firuluide
păr
și are valoarea
de 1/512 dintr-o mantră.
În această stare yoghinul îl vede pe Tati
Shiva
peste
tot
și în toate.
Yoghinul verde
vibrațiachakre-lor,
vede dacă o chakră
este blocată
și mult alte puteri
ascunse.
Această stare îipermite
yoghinului să
primească
mesaje de
la Marii
Zeii
și să transmitămesaje
către Marii Zeii.
Toate
aceste puncte de la„1”
la „16”Eu
le-am realizatși
în acestcazv-amarătatprin
ceprocedeeau
fostrealizate.
După
cum v-am mai spus,
Eu
am practicat yogaîn
Indiaîncăpatru
întrupăripe
un nivel
superior.
Și
am venit înRomânia
cu următoareleputeri;
1). Am
venit în starea deNirodhika(cea
care împiedică aspiranți
merituoși
să alunece în dualism);
2).
Cel de alșaselea
simț Manas puternic pornit,
adicăsimțeam
mirosul urâtal
ființelorumane;
3). Simțeam
încorpul
meu subtil puternica presiunefăcută
decorpului
subtilalcopiilor.
Adicăcorpul
meu subtilsestrângease
bloca,
datorităpresiuni
făcutădecorpul
subtil
al copiilor;
4). Dacă
eram înprezența
unei persoanecarespunea
minciuni,
Euîncepeam
automat
să râd;
5). Eu
am avut-orealizatăpeMarea
ZeițăKundalinisub
formă deMamă.
În
lecția undeTilopaesteGurușiNaropadiscipolavem
următorulcomportamental
Guru-luifață
de discipol;
a). Tilopa
îl pune peNaropasă
îi cerșească
mâncare
și dupăaceia
îi dă un piciorînfundșiNaropaesteobligat
sămănânce
firmiturile;
b). Naropa
este obligat să seînsoare
și Tilopafacesexcusoția
lui;
c). Și
alte multesuferințea
îndurat
Naropa
din parteaGuru-lui
Tilopa.
În acest caz Eu
spuncă
Gurunudăruiește
cunoașterea(învățătura)
secretădiscipolului,
decât
înurmaunor
suferințe
groazniceși
prin dăruireade
cătrediscipola
maimultordaruri(mult
aur)
și servicii. Pe
lângă aceste21
de puteri
sau nivele
superioare yoghine,
pe carele-am
amintit,
am
mai avutdouă
realizări superioare,
care
sunt;
A). În
anul1990am
realizatviteza
Praneiîncorpul
subtil superioarăcu
de 3
ori ființeiumane;
Aceastăviteză
s-a stabilizat
laacest
nivelîncorpul
meu subtil;
B). În
data de6
iuliea
anul1990
Marea Zeiță Kundalinis-a
trezitputernicînmineși
atrimisîncorpul
meu subtilCurenți
Ei,pe
toate cele360
de miidecanale
subtile.
Dacă
aveți vreonelămurirevă
rog să îmi punețiîntrebări.
Și
acum să
concluzionez
dincele
zisede
mine.
Concluzie
le ce am zis până acum.
Dumneavoastră o să ziceți
da ai înșiruit
aici multe
puteri
și stări
superioare yoghine.
Și-o să ziceți
da noi
am venit
la yoga
cu gândul
să neeliberăm,
să realizăm
Sinele
(Jivatman). Iar Tu
Mare ZeuVasile,
Vasile
ne vorbești
numai despre:
corpul
subtil,
învelișul
de Pranayama,
chakre,
Mari
Zeii,
procedeeyoghine
caYama,
Nyama,
Asane,
Pranayama,
Mantre,
Mudre,
etc.Și
ca să complici
și mai mult yoga
ai introdus
următoarele boli
și blocaje;
A). Cele
7 blocaje principale(generale)
ale corpului
subtil;
B). Cele cinci
blocaje secundare
ale corpului
subtil;
C). Cele 6
blocaje suplimentare
ale corpului
subtil.
D).
Și mai nou ai introdus și Blocaje
Speciale,
precum Corpul
Greu.
Aceste blocaje
nu apar
la Zeul
Rama,
la Zeul
Krshna,
la
Dattatreya, la Shivananda, la
Buddha,
la Hristos,
la Mahomed,
nu apar nici la celebri
medici
din zilele
noastre,
Tu de unde le-ai
scos
sau ai dorit
numai
să complici
yoga
cu ele?
Da
domnilor
yoghin
nu e o yogă
iluzorie,
ci tot ce vă spun e
yoga
și Zeificarea
experimentată
de Mine.Ce
să
vă zic?
Așa cum sunt
o serie
de meserii
ca: măturător
pe stradă,
desfundă-tor
de canale
pentru apa menajeră,
șofer,
meseriaș,
profesor,
tehnician,sanitar,
doctor,
neurolog,
chirurg,
aviator,
conducător
de navă
cosmică,
ministru,
conducător
de stat.
Toate aceste meserii
și profesii
se deosebesc
între ele
prin cunoaștereateoretică
și practică
și în funcție
de serviciile
aduse societăți,
sunteți recompensați
material.
Așa
cum Nyo a avut invidie
pe Marpa
și ia aruncat
în Gange
cărțile de yoga(învățăturile
primite), așa și dumneavoastră
veți arunca
la coșul
de gunoi Yoga Noastră.
Veți merge pe mijlocul
străzi
cu „Biblia
în mână ridicată”
și veți
zice;
1). Aceasta e cartea
cărților
și nu mai e nici
o carte
ca Ea;
2). Cărțile
Fiare,
cărțileMarelui
Demon,
cărțileAntihristului,cărțile
MareluiZeuVasile,
Vasile
au fost aruncate
la coșul
de gunoi
și au fost
arse.
Trăiască
Hristos,
trăiască creștinismul,
Fiara
a fost
răpusă împreunăm
cu Doctrina
Sa.Ce
să fac Eu,
bețisângele
lui Hristos
și mâncați
trupulLuiși
el vă mânuiește.
Simplu de
ce să vă chinuiți cu yoga,
Marii
Zei,
Tati
Shiva
și Mami
Kundalini.
Mergeți la Mahomed
vă puneți
o centură
cu
exploziv,
omorâți
oameni
și el vă eliberează
din sclavia
păcatului.
Ce
să-i fac trebuie
să merg
mai departe,
Mami
Kundalini,
Marii
Zeiașteaptă
să vadă
cum mă
descurc.
Ce să zic EuMamei
KundalinisauMarilor
Zeii,
vă rog să mă
iertați
dacă v-am greșit
cu cevaștiți
dumneavoastră
că Eu
vă iubesc.
Da
domnule
profesor
de gimnastică
te-ai furișat
în yoga
îi acum obligi
yoghini
să facă gimnastică.
Trebuie să te tăi
la mână
să nu simți
durerea
și se
vindece fără tratament.
Nu e permis
să aveți
tumori
sau puroi
în corp.
Dacă ai aceste
negativită-ți
în corp
înseamnă
că nu ai Amrta
în corp.Mudre-le
sunt perfecte
când acumulezi,Stări
Yoghine,Puteri
Yoghine, Prana
și Amrta
în corp.
Mare Zeu Vasile, Vasile execută Sutra Neti.
Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Marea Zeiță Parvati și Zeul Ganesha copil.